Cum zice si titlul , aici este vorba despre un camp...dar nu orice camp...campul unde am crescut , unde am lovit prima data o minge de fotbal , unde am jucat n jocuri de pititea (n tinzand la infinit)...daca va citi cineva din micro 3 Targoviste , cu siguranta va sti despre ce vorbesc.
Am trecut acum ceva vreme prin fata blocului unde am stat si am constatat (spre o imensa dezamagire) ca minunatul meu camp s-a transformat in santier...ca locul unde jucam hamburg si miute a fost imprejmuit de un gard atat de rece..parca incerca intentionat sa creeze o separare de vremile de care imi aminteam eu...
Unii copii fiind , paduri cutreierau :) ...eu copil fiind , jucam fotbal...poate ca excesiv de mult , cu toate ca nu am excelat in acest domeniu...dar era frumos...imi amintesc cum la inceput , luam saci si plase cu rumegus din atelierul tatalui meu ca sa trasam terenul...cand au inceput sa construiasca scoala 13 , ne-am modernizat...am inceput sa trasam cu creta/var...ce puteam sa imprumutam...era frumos...ce Santiago Bernabeu , Olympico , Stanford Bridge...sa fim seriosi..aveam cel mai bun teren de fotbal din lume..cunosteam toate gropile , toate denivelarile...mingea se strecura cum vroiam noi...ce mai..era perfect...daca mai aveam norocul sa dea cate-o ploaie...poate si un pic de soare dupa...fiecaruia ii zbura mintea la Dinamo,Steaua..chair si Rapid(aveam si rapidisti pe acolo :) ) ... nu mai conta ca murdaream toate hainele...eram zei pe acel teren...
Ma gandesc unde mai au ocazia copii(i) din acele blocuri sa mai bata o minge...sa mai lege o prietenie...sa simta senzatia gazonului verde dupa o scurta ploaie de vara...deh...i guess shit happens..doar ca nu m-as fi gandit ca , micul meu Stefan Cel Mare va deveni un santier..
Concluzie : mi-e dor de acele vremuri :( ... din pacate s-au dus..am crescut...sper doar ca si altii sa aiba parte de asa ceva in scurta perioada a copilariei.
Numai bine
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Erau alte vremuri atunci, ma indoiesc ca va mai avea cineva parte de chestiile cu care am crescut noi.
RăspundețiȘtergereIn alta ordine de idei, scrii fain. Keep up the good work!
Mda...si eu am constatat cu stupoare ca locul de joaca unde imi pierdeam toate dupa'amiezele (pana dadea vreo mamica alarma "Copii, deseneleee!!"),locul unde impingeam vagonetele unui trenulet ruginit, vai de el....unde ne dadeam in leagane pana atingeam bara superioara...unde i'am spart capul lu' frate'meu cu un astfel de leganut...(ouch!)...ei bine...locul asta nu mai exista...in locul lui e o vila :|
RăspundețiȘtergereBafta multa, Vlad!
si eu am patit acelasi lucru. tot cu cimpul din fata blocului din Tirgoviste. care acuma este o vila din cauza careia nu mai vad nimic pe geam (si stateam la etajul 3)
RăspundețiȘtergeredescrierea mi-a facut sa imi aduc aminte si eu de vremurile cind eram de batutul mingiei :)
Am avut un sentiment foarte interesant cand am citit articolul asta... la fel si cand l-am citit si pe primul de aici... E asa, ca un aer de micro 3, pe care il simti mereu cu tine, indiferent ca traiesti in Pantelimon sau in Cotroceni, il cari cu tine oriunde si oricand in viata. Si din cand in cand, revine asa puternic in nari, ca un parfum al femeii pe care nu ai cum s-o uiti vreodata, oricate ti-ar mai trece prin viata dupa. Imi dau un sentiment de nostalgie randurile tale, si foarte multe amintiri dragi reinvie cand citesc... si stau si ma intreb si eu, la fel ca si tine... unde s-au dus anii, ce au luat cu ei si ce au dat in plus, in vietile noastre? Probabil ne mai trebuie inca atatia ani trecuti peste noi ca sa ne dam seama... Numai bine iti doresc, Vlad, si iti doresc sa-ti umpli inima cu amintiri de genul asta, cre raman, oricat de mult timp ar trece.
RăspundețiȘtergere